Sunt intr'un contrast continuu intre mine si lume intre ceea ce sunt si ceea ce trebuie sa fiu...Cum pot sa ma sacrific pt fericirea altora si sa NU LUPT pentru fericirea mea?Se zice ca niciodata nu trebuie sa iti cladesti fericirea pe nefericirea altora...dar eu cum pot sa cladesc fericirea ALTORA...pe nefericirea MEA?Te iubesc,si nu ma intereseaza daca tu nu simti la fel.Te iubesc,chiar daca esti un om slab care se plange mereu ca o femeie de 40 de ani caruia i se marita fata.Te iubesc cu toate defectele tale,si minciunile spuse,te iubesc indiferent daca nu ai incredere in mine sau daca ti se pare mai important meciul decat faptul ca ..eu te iubesc.
Te iubesc chiar daca uiti sa ma suni seara si sa-mi spui noapte buna,te iubesc chiar daca te porti copilareste cand trebuie sa luam o decizie importanta.Te iubesc dragul meu chiar daca iti faci rau pentru a face un bine,si da te iubesc chiar daca nu-mi faci mie binele ala.....

Stau si-l privesc cum doarme. E chiar frumos,niciodata nu mi s-a parut atat de placut chipul lui. Este linistit ca un copil care nu trebuie sa mearga la scoala. Nu l-am iubit niciodata mai mult ca in ultima dimineata, parca acum il vad pentru prima data si mi se pare minunat . Are tot dreptul sa doarma, om e si el.Mi-a dat peste cap toate principiile; e drept, sunt o femeie fara principii, dar daca as fi avut, asa s-ar fi intamplat. Vreau sa stie ca nu va mai exista nimeni in viata mea daca il voi pierde.Nu, nici nu vreau sa ma gandesc la asta, nu are ce sa intervina. Totul va decurge asa cum am planuit de la bun inceput. Ne trebuie doar putina rabdare. Ar trebui sa ma linistesc.Unde e sufletul cald? Esti o chemare surda... o chemare muta. Si tu pleci, lasandu-ma in urma, lasandu-ma sfarsita. Te chem si nu raspunzi, si din nou pleci cand am atata nevoie de tine... Mirandu-ma de mine insami, simt cum pot avea atat de multa nevoie de tine, de caldura bratelor tale, pentru ca viata mea nu mai e la fel, nu mai poate fi cum era, si nu pot trece peste tot ce-a fost...Dar acum nu pot sa cer, sau sa profit de o noua sansa, in care sa ma lasi sa-mi promit mie ca nu voi mai gresi si ca va fi ca la inceput...Stii foarte bine ca daca am gresit, nu am facut-o cu intentie, cum nu am gresit pana acuma, nu aveam de ce sa imi fac de cap tocmai acuma, cand iubirea mea pentru tine atinsese cote maxime...Sunt zile in care mi se pare ca nimic nu-mi merge bine, ca as vrea mai mult, ca nu voi avea niciodata ce vreau acum!In clipa asta as da totul pentru o noapte. O noapte in care visele sa nu se mai sfarseasca, o noapte din care sa nu ma mai trezesc, o noapte in care sa nu ma gandesc ca va veni si o dimineata in care visul se va sfarsi si eu voi ramane ca Cenusareasa fara print, fara caleasca, fara vise....Cuvintele sunt inselatoare si te tradeaza cand te astepti mai putin. De aceea nu le vreau, am nevoie doar de tacere, de liniste. O liniste in care singurele care vorbesc sunt sufletele. Ele nu pot minti, nu pot insela, sunt pure...Cum am spus acum cateva luni, sunt mii si mii de cuvinte pe care le meriti, si nu stiam sa le spun, lipsa ta m-a facut sa le invatz....

Lasa-ma sa ma imbat cu ideea ca esti iar cu mine si sa-mi respect promisiunile cum nu am facut-o pana acum...

M-ai cucerit, m-ai facut sa te iubesc cu toata fiinta mea... si eram atat de fericita, crezand ca ma vindeci de toate suferintele trecutului... si asa a fost pentru o vreme, dar plecarea ta mi-a lasat o rana in suflet mai mare si mai adanca decat toate celelalte pe care le vindecasei.
Si timpul trece, dar nu numai ca nu se vindeca ci se cangreneaza. O oblojesc cu valuri de lacrimi, lacrimi fierbinti de dor, de dor de imbratisari, dor de momente de siguranta, dor de clipele in care credeam ca nimic rau nu mi se poate intampla, de sarutari prelungi, patimase, demne de a intra in cartea recordurilor, dor de promisiunile tale ca nu o sa te pierd, dor de tine...
Si imi sterg lacrimile ce-mi incetoseaza privirea, de teama ca nu te voi putea zari atunci cand tu te vei intoarce la mine pentru a-mi vindeca si de aceasta data rana... rana provocata acum de tine, vraciul meu.
Lacrimile se sterg, dar durerea este la fel de crancena si sapa tot mai adanc o data cu trecerea timpului. Am devenit o actrita aproape desavarsita, incercand sa maschez suferinta care ma dezintegreaza putin cate putin.
Mi-am faurit o platosa care reuseste uneori sa-i induca in eroare pe cei din jur, sa-i faca sa creada ca m-am vindecat de tine... dar numai tu ma poti vindeca.
Oare ce te-ar putea face sa ma vrei din nou?! Ce mesager as putea sa-ti trimit?!... Sa-ti transmita sentimentele mele??

"Gandurile cuiva special"

Inchid ochii, respir incet, incerc mintea sa mi-o controlez , cad cascade de ganduri, greseli , durere si suspin , ii deschid dar apele tot vin , imi vad trecutul omorand viitorul. peisaj de basme triste cand eroii cad ravasitzi de proprii protejati , cred ca visez dar lacrimilelor sunt reale , nu-i doare lama rece cum le spinteca pielea ci doar zambetul acru de pe fata celor, ce candva le salva viata , trec peste agonia lor si ma uit la mine, ma privesc intr-o oglinda murdara si batuta de vreme si plina de puncte negre ,ea odata aratand splendoarea intr-o lumina calda ,frumusetzea celui ce o privea acuma arata doar demonii ce ma framanta si nu pot decat sa imi amintesc decat ceea ce am stiut intotdeauna ... ca suntem sclavii faptelor noastre. As vrea ca totul sa dispara, sa fac soarele sa apara, sa sting intunericul din lume, raman singur si fara ajutor caut cartea scrisa de acel autor ce si lumea a creat e un scop nobil dar , nimic nu a mai ramas nobil , ce am creat timpul a daramat, ce am visat dimineata a spulberat , incerc sa mai dorm poate totul nu-i decat un cosmar ,acest vis amar ce si treaz ma chinuie imi arata ca nimic bun nu aduce aceeasi rasplata .Vreau sa fug, dar nu pot, cum ramane cu ce las in urma, cu ce am sperat ,cu ce am visat, cu tot ce mai este om din mine,cu ce n-au putut inca demonii sa distruga ,cu farama de demnitate , urma de umaninate si sufletul de muritor dupa care ei tanjesc asa de mult? Intru in transa izgonindu-i din inima mea lasandu-i sa-mi distruga mintea ca sa pot fugind la cel ce imi hotaraste soarta.Inca cred ca e Bunul Dumnezeu dar stau si tip la poarta raiului dar El ... nu ma lasa sa intru toti sfintii se roaga pentru mine dar ... Lui nu-i pasa spune ca sufletul nu mi-e curat , ca nu primeste demoni in imparatia Lui .. cad rapuns de suferinta plang si suspin dar Lui nu-i pasa... in genunchi imi plang de mila si ma intreb cu ce is eu de vina ? il strig Tata de ce ma lasi ?... imi intoarce spatele si pleaca ma lasa singur ... cu demonii ….eu tot strig Tata sunt si eu fiul Tau Ajuta-ma Apara-ma ... atunci el ma izgoneste ma trimite inapoi raman indurerat si neputincios in fata demonilor ce mi-au luat deja mintile imi pun mana pe piept ca atat mi-a mai ramas o inima de muritor si un suflet de om cu aceleasi sperante eclipsate de privirea Lui rece amintindu-mi fara voie de discratia in care am cazut .... deodata cad ... ma trezesc, erau tot acelasi cosmaruri ce imi chinuie viatza...Ascult suspinele ingerilor ce zilnic ne vegheaza, aud suferinta sfintilor ce ne-au lasat sa mostenim pamantul, vad dezamagirea pe chipul Domnului cand isi coboara ochii pe noi, oare de ce simt durerea lor?Inca un muritor pierdut, printre milioanele ce au trecut…

Imi este greu, aproape imposibil sa accept aceasta cale. Cel mai mult ma doare sa inteleg ca nu va fi nimeni alaturi de mine pe drumul pe care ar trebui sa-l urmez, de aceea imi este aproape imposibil sa mai am dorinta de a merge mai departe.
Pana la urma va trebui sa ma hotarasc si sa accept sau nu sa imi continui viata
. Mai greu este sa ma gandesc ca in drumul meu nu ma voi intalni decat cu singuratatea, cu suferinta, cu durerea si, uneori, cu umilinta.
Ma simt smulsa din lumea asta, aruncata pe un drum serpuitor, un drum la capatul caruia voi ajunge singura, exact asa cum il voi parcurge. E ciudat sa te trezesti intr-o zi si sa realizezi ca, de fapt, nu mai ai nimic, ca nu poti avea pe nimeni langa tine, ca totul este altfel de cum ti-ai fi dorit sa fie.
Daca voi reusi sa accept si sa merg mai departe pe acest drum, care nu ar trebui sa fie al meu, ma voi intreba intotdeauna cum e sa simti bucuria, cum e sa atingi fericirea, cum te simti cand te vrea cineva pentru ceea ce esti, cum te simti cand nu esti respinsa?
Regretele sunt tarzii, anii au trecut, singuratatea te inraieste intr-un fel… Incerci sa aduni ce mai poti de pe marginea drumului: umbra unei flori, praful stelelor, stralucirea razelor, feeria noptii, parfumul din iarba cruda…
Si, asa, incerci sa mergi mai departe, cu toata povara pe care o duci cu tine, cu povara iubirii pe care un ai cui s-o oferi, cu toata durerea sentimentelor netraite, cu tot focul care arde in tine si pe care nu-l poti stinge, cu toata pasiunea inchisa intr-o colivie.
Drumul acesta e lung, atat de lung, mi se pare ca nu se mai termina. Ma tot uit in zare sa vad un sfarsit, dar el serpuieste in continuare, nimic nu se schimba. Am obosit…
As vrea sa ma asez intr-o poiana cu iarba verde, sa ma intind printre flori, sa uit ca am trait vreodata!

Nu-mi e usor... nu vreau sa te pierd... de ce spun acum „ai fost“. De ce vorbesc de tine la trecut? De ce te-am pierdut? De ce nu pot sa accept?
Intoarce-te... fie chiar si pentru o clipa, pentru o explicatie. Chiar te iubeam... Te intreb si ma intreb... cer prea mult??
Trebuie sa-ti spun ca viata fara tine in ea nu e la fel. O viata am intrebat, am cautat! Intrebandu-te, cautandu-te, iubindu-te, sorbindu-te... Ai fost, de ce?
Te intreb de ce m-ai abandonat? Vreau sa stiu, explica-mi. De ce s-a intamplat atat de brusc, atat de trist, ajuta-ma sa inteleg, sa pot trece peste tot, sa te uit, sa te pierd, sa nu ma mai doara gandul tau, sa nu ma mai miste dorul tau, sa nu mai plang, sa nu mai simt, sa fiu eu!
Viata amara... tu, care ma faci sa plang... De ce m-ai uitat? Iti e atat de usor! Cel ce sufera sunt eu... de ce sunt aici... scriind iubirea ta, a mea, a noastra?
Si nu imi e usor, a trebuit sa te pierd... Acum iti este bine?? Abandonandu-ma fara sa stiu de ce! Cat te-am iubit! Ratacesc pe strazi cautandu-te, am impresia ca te zaresc, dar nu, nu, nu esti tu... te pierd ... te-am pierdut...
Te regasesc din nou in vise, acolo vii... si tu nu stii cat ma doare ca nu esti aici, tu nu stii cat doare atat de multa singuratate, se pare ca tu nu stii cum e...