Nu-mi e usor... nu vreau sa te pierd... de ce spun acum „ai fost“. De ce vorbesc de tine la trecut? De ce te-am pierdut? De ce nu pot sa accept?
Intoarce-te... fie chiar si pentru o clipa, pentru o explicatie. Chiar te iubeam... Te intreb si ma intreb... cer prea mult??
Trebuie sa-ti spun ca viata fara tine in ea nu e la fel. O viata am intrebat, am cautat! Intrebandu-te, cautandu-te, iubindu-te, sorbindu-te... Ai fost, de ce?
Te intreb de ce m-ai abandonat? Vreau sa stiu, explica-mi. De ce s-a intamplat atat de brusc, atat de trist, ajuta-ma sa inteleg, sa pot trece peste tot, sa te uit, sa te pierd, sa nu ma mai doara gandul tau, sa nu ma mai miste dorul tau, sa nu mai plang, sa nu mai simt, sa fiu eu!
Viata amara... tu, care ma faci sa plang... De ce m-ai uitat? Iti e atat de usor! Cel ce sufera sunt eu... de ce sunt aici... scriind iubirea ta, a mea, a noastra?
Si nu imi e usor, a trebuit sa te pierd... Acum iti este bine?? Abandonandu-ma fara sa stiu de ce! Cat te-am iubit! Ratacesc pe strazi cautandu-te, am impresia ca te zaresc, dar nu, nu, nu esti tu... te pierd ... te-am pierdut...
Te regasesc din nou in vise, acolo vii... si tu nu stii cat ma doare ca nu esti aici, tu nu stii cat doare atat de multa singuratate, se pare ca tu nu stii cum e...